Forma diamantelor
La DIAMAG, aplicăm aceleași standarde de calitate pentru toate formele de diamante. Avem o colecție excepțională de diamante tradiționale Rotunde și, de asemenea, oferim cele mai bune diamante cu margini drepte sau cu tăietură "fantezie".
Alegeți forma diamantului dumneavoastră
Cum formele diamantelor sunt foarte diferite, calitatea fiecărei forme este determinată de caracteristici unice. Alegeți o forma de mai jos pentru a învăța cum să recunoașteți cel mai frumos diamant.
Round (Rotund)
Tăietura rotundă briliant este de departe cea mai cunoscută și cea mai căutată formă de diamant disponibilă astăzi. De aproape 100 de ani, tăietorii au folosit teorii avansate asupra comportamentului luminii și calcule matematice complicate pentru a optimiza efectul de foc si de strălucire într-un diamant Rotund. Tăietura briliant a fost concepută ca o tăietură ideală, ce maximizează dispersia naturală a unei pietre prețioase, curbând razele de lumină către centrul acesteia, și reflectându-le apoi în exterior, pentru a produce "focul" si strălucirea. Pentru a maximiza efectul de strălucire al unui diamant Rotund tradițional, selectați unul dintre cele mai bune două grade de tăietură, Ideal sau Very Good (foarte bun), și alegeți unul dintre gradele Ideal, Excellent sau Very Good, pentru simetrie și finisaj.
Princess (Prințesă)
Acesta este cea mai populară formă cu margini drepte. Strălucirea ei frumoasă și tăietura unică fac ca această piatră sa fie favorită pentru inelele de logodnă.
Tăietura Prințesă are colțuri ascuțite și formă tradițională pătrată.
Când alegeți culoarea pentru un diamant cu margini drepte, țineți cont de faptul că, deși prețul pentru un diamant Prințesă de culoare J poate fi excepțional,
culoarea poate fi ușor vizibilă în colțurile pietrei.
De asemenea, forma diamantelor cu tăietură Prințesă variază de la pătrat la dreptunghi.
Pentru a găsi diamantul cu forma căutată, uitați-vă dupa raportul lungime-pe-lățime, afișat pe pagina de detalii a fiecărui diamant.
Pentru un diamant Prințesă pătrat, cautați un raport lungime-lățime între 1 și 1,05. Daca preferați o formă dreptunghiulară, uitați-vă după un raport mai mare de 1,10.
Oval
Un diamant Oval are o strălucire frumoasă, similară cu cea a unui diamant Rotund.
Diamantele Ovale sunt, de asemenea, foarte îndrăgite, pentru că lungimea lor poate accentua degetele lungi și subțiri.
Pentru a găsi dimensiunea diamantului Oval pe care îl doriți, uitați-vă la raportul lungime-pe-lățime afișat pe pagina de detalii a fiecărui diamant.
Acest raport va determina conturul diamantului, sau cum va arăta când este privit de deasupra.
Pentru a găsi cele mai tradiționale diamante Ovale, uitați-vă după un raport între 1,33 și 1,66.
Marquise
Forma unui diamant Marquise poate maximiza greutatea în carate, oferindu-vă un diamant care pare mult mai mare.
Pentru a găsi dimensiunea diamantului Marquise pe care o doriți, uitați-vă la raportul lungime-pe-lățime de pe pagina de detalii a diamantului.
Acest raport va determina conturul diamantului, sau cum va arăta când este privit de deasupra.
Pentru cele mai tradiționale diamante cu tăietura Marquise, uitați-vă după un raport lungime-pe-lățime între 1,75 și 2,25.
Pear (Pară)
Această tăietură tip Briliant se mai numește și Lacrimă datorită faptului că are un singur punct ascuțit și un capăt rotunjit.
Aspectul unic al tăieturii în formă de Pară face ca această tăietură să fie o alegere îndragită pentru o varietate de bijuterii cu diamante.
Dacă alegeți o formă de Pară alungită, lungimea diamantului creează un efect subtil de subțiere atunci când este pus pe deget.
Pentru a înțelege cum va arăta diamantul când este privit de deasupra, uitați-vă la raportul lungime-pe-lățime afișat pe pagina de detalii a fiecărui diamant.
Pentru forme de Pară tradiționale, căutați un raport între 1,45 și 1,75.
Heart (Inimă)
Inima este simbolul sublim al iubirii.
Aspectul unic în formă de inimă face din această tăietură o alegere distinsă pentru o varietate de bijuterii cu diamante.
Când alegeți culoarea pentru un diamant în formă de Inimă,
țineți cont de faptul că deși prețul pentru un diamant în formă de Inimă de culoare J poate fi excepțional,
culoarea poate fi ușor vizibilă în colțurile pietrei.
Pentru a găsi dimensiunea pe care o căutați, considerați raportul lungime-pe-lățime afișat pe pagina de detalii a fiecărui diamant.
Acest raport va determina conturul diamantului, sau felul în care va arăta când este privit de deasupra.
Pentru o formă de Inimă tradițională, căutați un raport între 0,90 și 1,10.
Cushion (Pernuță)
Această formă unică este îndrăgită de mai bine de un secol.
Diamantele tăiate în formă de Pernuță au colțurile rotunjite și fațete mai mari pentru a le mări strălucirea.
Aceste fațete mari subliniază claritatea diamantului, așa că, dacă alegeți o tăietură Pernuță cu un grad mai scăzut al clarității, cum ar fi SI,
asigurați-vă că puteți verifica dispunerea incluziunilor de pe certificat.
Forma tăieturilor Pernuță variază de la pătrat la dreptunghi.
Pentru a găsi dimensiunea pe care o doriți, considerați raportul lungime-pe-lățime, disponibil pe pagina de detalii a fiecărui diamant.
Acest raport determină conturul diamantului, sau felul în care acesta va arăta dacă este privit de sus.
Pentru un diamant Pernuță pătrat, uitați-vă după un raport lungime-pe-lățime între 1 și 1,05.
Dacă preferați o formă mai dreptunghiulară, uitați-vă după un raport mai mare de 1,15.
Radiant
Colțurile rotunjite constituie particularitatea acestui diamant.
Datorită lor, tăietura Radiant este o alegere îndragită și versatilă pentru orice bijuterie.
Tăieturile Radiant pot varia în gradul lor de rectangularitate.
Pentru a găsi dimensiunea diamantului Radiant pe care o căutați, considerați raportul lungime-pe-lățime afișat pe pagina de detalii a fiecărui diamant.
Acest raport va determina conturul diamantului, sau cum va arăta când este privit de deasupra.
Pentru a găsi un diamant Radiant pătrat, căutați un raport lungime-pe-lățime între 1 și 1,05.
Dacă preferați o formă mai dreptunghiulară, uitați-vă după un raport mai mare decât 1,10.
Emerald (Smarald)
Ceea ce face această formă diferită este pavilionul ei, care este tăiat cu fațete dreptunghiulare, pentru a crea un efect optic unic.
Datorită tabletei sale mai mari, deschise, această formă subliniază claritatea unui diamant.
Dacă alegeți o tăietură Smarald cu un grad mai scăzut al clarității, cum ar fi SI, asigurați-vă că puteți verifica dispunerea incluziunilor de pe certificat.
De asemenea, diamantele cu tăietura Smarald, pot fi mai mult sau mai puțin dreptunghiulare.
Pentru a găsi diamantul cu forma cautată, uitați-vă dupa raportul lungime-lățime.
Dacă ați prefera un Smarald cu o formă mai pătrată, uitați-vă după un diamant cu tăietura Asscher.
Pentru o tăietură Smarald clasică, uitați-vă dupa un raport lungime-pe-lățime între 1,30 și 1,40.
Asscher
Această formă unică și frumoasă este aproape identică cu tăietura Smarald, cu excepția faptului că este pătrată. De asemenea, această formă are un pavilion tăiat cu fațete dreptunghiulare în același stil ca și la taietura Smarald. Dacă alegeți claritatea SI asigurați-vă că puteți verifica dispunerea incluziunilor pe certificat, pentru că această formă subliniază claritatea diamantului. La alegerea culorii, țineți cont că, deși prețul unui diamant Asscher de culoare J poate fi excepțional, culoarea poate fi ușor vizibilă în colțurile pietrei.









